Evoluția umană a ‘instalat-o’ acolo

Deseori respinsă ca un sentiment irațional sau exagerat de îngrijorare, paranoia provine dintr-o capacitate foarte rațională de a ne păstra inteligența într-un mediu haotic. Acum, după cele mai recente studii pe oameni și primate, oamenii de știință ar putea să fi aflat în sfârșit unde ‘trăiește’ paranoia în creier.

  Capacitatea de a ne adapta rapid ne poate menține în viață atunci când circumstanțele se schimbă. La extrem, însă, convingerile iluzorii cu privire la intențiile rele ale celorlalți pot fi izolatoare din punct de vedere social, lipsind oamenii de capacitatea de a menține relații sănătoase și de a ocupa un loc de muncă. Pentru a înțelege mai bine de ce unele creiere sar la umbră mai mult decât altele, o echipă de cercetători  de la Universitatea Yale a analizat rezultatele unui test simplu efectuat pe un grup de maimuțe rhesus macaque masculine și voluntari umani. Numit sarcină de învățare inversă probabilistică (PRL), testul se învârtea în jurul selectării unui simbol pentru o șansă de recompensă – mâncare pentru maimuțe și puncte pentru oameni.

Simbolurile diferite oferă șanse diferite de reușită, astfel încât, având de ales între trei simboluri pe un ecran, subiectul a avut ocazia să învețe care simbol are cele mai multe șanse de a obține o recompensă. Tocmai când subiecții credeau că și-au dat seama de toate după jumătate din teste, rezultatele au fost inversate, simbolul cel mai norocos plătind recompense mai rar, iar simbolul cel mai ghinionist devenind acum alegerea optimă. Același test pe oameni și maimuțe  
“Astfel, participanții trebuie să își dea seama care este cea mai bună țintă, iar atunci când există o schimbare percepută în mediu, participantul trebuie să găsească noua cea mai bună țintă”, spune Steve Chang, psiholog la Yale. Șase dintre cei 20 de macaci fuseseră supuși anterior, în studii separate, unei proceduri neurologice care le afectase fie nucleele talamice dorsale – o regiune despre care se crede că joacă un rol în planificare, gândire abstractă și organizare – fie o zonă din cortexul prefrontal implicată în luarea deciziilor. Pe de altă parte, voluntarilor umani li s-a cerut să completeze un chestionar pe scara gândirii pentru a-și evalua nivelul de paranoia și un al doilea chestionar pentru a determina semnele de depresie. Analizând comportamentele maimuțelor și ale oamenilor înainte și după ce a avut loc schimbarea și comparând rezultatele cu cele ale sondajelor, echipa a putut să judece care dintre zonele creierului împiedicate ar putea afecta capacitatea maimuței de a naviga cu calm în mediul volatil al jocurilor. “Nu numai că am folosit date în care maimuțele și oamenii au efectuat aceeași sarcină, dar am aplicat și aceeași analiză computațională ambelor seturi de date”, spune psihiatrul Philip Corlett de la Yale. Evoluția speciei a adus cu sine și paranoia Datele au indicat că atât talamusul mediodorsal magnocelular (MDmc) din cadrul nucleului talamic dorsal, cât și locațiile din cortexul orbitofrontal (cunoscute sub numele de zonele 11, 13 și 14 ale lui Walker) au afectat comportamentele maimuțelor după schimbarea testului, în moduri subtil diferite. În rândul celor cu zone Walker împiedicate, pierderea bruscă a recompensei a avut un impact redus asupra deciziilor lor de a comuta. Maimuțele au continuat să atingă ceea ce credeau că este biletul “câștigător” cu un abandon nesăbuit. Cele a căror MDmc a fost afectată au demonstrat un comportament opus, schimbând bilele chiar și după ce au descoperit că noul simbol cu “șanse mari” plătește recompense, aproape ca și cum ar fi suspectat că sistemul a fost aranjat împotriva lor. Acest comportament a fost similar cu cel observat la oamenii cu răspunsuri la sondaje care indicau niveluri mai ridicate de paranoia. În timp ce iluziile și actele de paranoia sunt, fără îndoială, comportamente complicate care implică o gândire diversă și diverse zone ale creierului, trasarea unei linii între o anumită zonă și luarea deciziilor volatile ar putea informa studiile viitoare care ar putea duce la noi terapii sau ne-ar ajuta să înțelegem mai bine modul în care unele acțiuni cresc riscul unei psihoze. “Poate că pe parcurs o vom putea folosi pentru a găsi noi modalități de a reduce paranoia la oameni”, spune Chang. Această cercetare a fost publicată în Cell Reports, preluat de Sciene Alert.