Ella Wolfe: de la comunism la reaganism

 


Ella Goldberg Wolfe (1896-ian. 2000) a fost o ființă fascinantă implicată în marile polemici și frământări politice și intelectuale ale stângii americane și internaționale din secolul XX. Citindu-i la vremea respectivă necrologul din New York Times, mi-am adus aminte o remarcă ironică despre destinul radicalilor de stânga antistaliniști în secolul XX: „Dacă Troțki nu ar fi murit asasinat de agentul lui Stalin în august 1940, el ar fi devenit senior fellow, deci cercetător principal, la Hoover Institution din Stanford, California”.




 


Ella Wolfe a fost soția și cea mai apropiată colaboratoare a lui Bertram Wolfe (1896-1977), el însuși inițial membru al PC din Statele Unite, care însă a rupt cu stalinismul în anii ’30 și a devenit un adversar ireconciliabil al totalitarismului. Asemeni unui Boris Souvarine sau Victor Serge, ori poate asemeni unui Panait Istrati, înainte de aberanta cotitură spre extrema dreaptă, cuplul Wolfe a simbolizat onoarea stângii democratice, deci a acelor gânditori și militanți care au refuzat să acorde stalinismului alibiul cauzei presupus pure.


Soții Wolfe au fost inițial, alături de un John Reed, Max Eastman, Sidney Hook sau James Burnham, membrii acelei familii internaționale numită de André Malraux a „stângii lirice”. Animați de romantism anticapitalist și de spiritul antifilistin și antiburghez al avangardei culturale din primele decenii ale secolului, ei au salutat revoluția leninistă drept un început de eră emancipatoare. Spre deosebire de atâția militanți fanatici care și-au interzis îndoielile, ei au înțeles însă foarte devreme că bolșevismul era o temniță pentru spiritele libere și că disciplina leninistă nu era altceva decât o mască pentru instituirea unei dictaturi polițienești de o colosală brutalitate. Scurta perioadă petrecută la Moscova în 1929 i-a lămurit definitiv pe Bertram și Ella Wolfe în legătură cu natura totalitară a comunismului. Identificați drept potențiali inamici de către poliția secretă stalinistă, cei doi aveau să fie ținuți timp de șase luni în domiciliu obligatoriu, până când au fost eliberați în urma intervenției unuia dintre milionarii „roșii” angrenați în comerțul cu Uniunea Sovietică.


După revenirea în Statele Unite, Ella Goldberg refuza să-și denunțe soțul (exclus din partid) și devenea ea însăși ținta atacurilor comuniste. În anii care au urmat, soții Wolfe au continuat să militeze în rândurile stângii antidictatoriale, antifasciste și antistaliniste. Cartea lui Bertram Wolfe, Three Who Made a Revolution (despre Lenin, Troțki, Stalin), a devenit o lucrare clasică de interpretare a bolșevismului și a luptelor pentru mantia lui Lenin desfășurate cu ferocitate în anii ’20 în Rusia. Ruptura lor ireversibilă cu orice mișcare organizată a stângii s-a produs după semnarea infamului pact sovieto-german din 1939, când nu mai putea exista niciun dubiu privind natura criminală și cinic-oportunistă a stalinismului. Pentru soții Wolfe, ca și pentru Orwell, Koestler ori Manès Sperber, semnarea pactului semnifica o catastrofă morală, abandonarea de către Kremlin a idealurilor antifasciste și deconspirarea adevăratei naturi a stalinismului.


Prietenă a cuplului Diego Rivera-Frida Kahlo, Ella Goldberg a fost la curent cu relația intimă dintre artista suprarealistă mexicană și Lev Troțki. Necrologul din New York Times sugerează chiar că arhiva ei ar conține anumite scrisori de dragoste, considerate distruse, trimise de revoluționarul în exil Fridei Kahlo. Cuvintele lui Manès Sperber par să fi fost anume scrise pentru personaje precum Ella Goldberg Wolfe: „Vom fi cimitirele ambulante ale amicilor noștri asasinați”.


În anii de după cel de-Al Doilea Război Mondial, Ella Goldberg a predat cursuri de literatură la școli publice și la Hunter College din New York. Mereu alături de Bertram Wolfe, ea a participat la activitatea acestuia de demascare a crimelor staliniste. Wolfe a fost în 1956 editorul volumului de analiză critică a Raportului Secret al lui Hrușciov la Congresul al XX-lea al PCUS. La începutul anilor ’60, cei doi se mută în California, unde Bertram devine cercetător la Hoover Institution, această citadelă a gândirii conservatoare. În realitate, asemeni lui Sidney Hook, nici Bertram, nici Ella Wolfe nu au renunțat la viziunea lor critic-emancipatoare. Anii petrecuți la Hoover Institution au permis transformarea casei lor într-un laborator de discuții privind natura stângii și a dreptei în secolul radicalismelor utopice. Generații de studenți doctoranzi de la Stanford și alte universități din zonă s-au bucurat de generozitatea intelectuală a acestui formidabil cuplu. După dispariția soțului ei în 1977, Ella Goldberg Wolfe a continuat să fie prezentă în dezbateri, reamintind diverșilor naivi și căutători de iluzii unde pot duce utopiile eliberării totale și susținând pozițiile de politică externă ale administrației Reagan. În toți acești ani, Ella Wolfe s-a bucurat de prietenia cunoscutului fizician anticomunist Edward Teller. Staliniștii impenitenți au privit acțiunile soților Wolfe drept expresii ale renegării, ale abjurării idealurilor revoluționare. În realitate, Ella și Bertram Wolfe au rămas fideli până la capăt crezului lor umanist. Nu ei, ci zeloții leniniști sunt cei care au maculat idealurile socialismului democratic.