„Pentru Alep, cu dragoste și compasiune”, semnat Sarajevo

 


La Sarajevo, musulmani, catolici, ortodocși și evrei au participat în 14 decembrie la un miting de solidaritate cu Alep, orașul din nordul Siriei, asediat și distrus de bombardamente.


(...) Multe orașe din lume s-au raliat mișcării #StandWithAleppo (susține Alep) dar puțini pot înțelege drama prin care trec civilii de la Alep așa cum o pot locuitorii din Sarajevo.


Capitala bosniacă a fost asediată de trupele sârbilor bosniaci între 5 aprilie 1992 și februarie 1996. Circa 1.400 de persoane au fost ucise, peste 350 de mii de civili au suportat ororile celor 1.400 de zile de asediu, întrebându-se mereu dacă lumea ști ce se întâmplă, dacă-i uitase.


La mitingul de solidaritate, Eli Tauber, lider comunității evreiești din Sarajevo a reamintit de Europa anilor 1933 când în Germania s-au sădit semințele Holocaustului. A vorbit după aceea de războiul din Bosnia din anii 90 ai secolului trecut, care a făcut mai mult de 100 de mii de victime: „Avem obligația morală să nu tăcem. Alep este un test al umanității noastre. Nu putem fi simplii observatori, trebuie să acționăm” a declarat Tauber.


(...) În timpul asediului de la Sarajevo eram jurnalistă la cotidianul „Oslbodjenje”. Zilnic ne întrebam dacă am făcut poate ultimul număr. Redacția era într-o construcție modernă de la periferia orașului, care a fost distrusă de bombardamentele sârbești. Ne-am mutat într-un bunker, și am încercat să facem cumva față lipsei de electricitate, de hârtie sau alimente.


Îmi aduc aminte de un coleg, fotograf, Salko Hondo. Ieșise la pensie chiar înainte să înceapă asediul și s-a întors imediat în redacție. Evita însă linia frontului, prefera reportajele în centru, unde era „mai sigur”. 


În vara lui 92 au primit informația că un om descoperise o sursă de apă potabilă în curtea casei, chiar lângă piața Ciglane. Mulți locuitori din Sarajevo și-au luat canistrele și au plecat spre noul izvor iar Salko s-a oferit să facă un reportaj. Când se întorcea la redacție a fost surprins într-un schimb de focuri. Salko a murit pe loc, împușcat, pe 16 iulie 1992.


Am reușit să recuperam aparatul de fotografiat. A doua zi, pe prima pagina, „Oslbodjenje” publica un articol în memoria lui Salko. Și ultima lui fotografie: oameni fericiți, umplându-și canistrele cu apă.


Mă uit la poze de la Alep și îmi aduc mereu aminte de timpurile asediului, când nu exista loc sigur și te simțeai abandonat de toată lumea. Alep este foarte aproape de Sarajevo.