Anti-nostalgii: Adevăr, responsabilitate, neuitare

 


Motto: „Aceasta a fost destalinizarea la noi: un stalinism mai perfid, mai abject, dar tot atât de sălbatic ca cel vechi, cu singura deosebire că e fără Stalin.” – Paul Cornea


Consider memoriile lui Paul Cornea, fericit catalizate de Daniel Cristea-Enache, drept un veritabil manual al dezvrăjirii, o analiză de maximă onestitate a ceea ce Raymond Aron a numit opiul intelectualilor. Profesorul Cornea scrie fără patimă, dar și fără a face concesii utopismului revoluționar, de fapt un sectarism mesianic cu pretenții izbăvitoare. A fost vorba de o religie seculară pe care a îmbrățișat-o în tinerețe și de care s-a despărțit, asemeni unor Koestler, Silone, Gide, Manes Sperber, Camus, Annie Kriegel, Pierre Daix, Belu Zilber, Tibor Déry, Carlos Franqui, Leszek Kołakowski, Jan Kott, Alain Besançon ori François Furet. Îl amintesc aici pe Imre Tóth, istoric al matematicii, ilegalist din specia idealiștilor și spirit nobil, lămurit devreme și din vreme, căruia Gabriel Liiceanu îi face un superb portret în „Dragul meu turnător”. Aș mai aminti numele lui Tudor Bugnariu, pentru care adevărul trebuia rostit până la capăt, fără temeri inutile și omisiuni oportuniste. Nu trebuie uitată Ileana Vrancea cu ale sale importante contribuții, apreciate de Monica Lovinescu și Virgil Ierunca.




 


Din păcate, alți intelectuali de stânga din România nu au ajuns la acest liman al reclădirii identitare prin ruptura cu legendele unei teodicei istoriste menite să justifice orice fărădelege. Mă gândesc la George Macovescu, Niculae Bellu ori Ion Ianoși. Despre „Internaționala mea”, volumul de memorii al lui Ion Ianoși, am scris pe larg. Ca efort analitic, critic și autocritic, cartea este un eșec: autorul nu a reușit să se confrunte radical nici cu propriul trecut, nici cu acela al mișcării politico-filosofice căreia i-a rămas, în fond, fidel. Teza „vinovaților fără vină” minimalizează ori chiar anulează chestiunea responsabilității ideilor politice pentru modul în care sunt traduse în realitate. Niculae Bellu merită respect pentru onestitatea sa filosofică din anii ’70 și ’80, dar nu a știut cum să explice coerent marile sale iluzii. A rămas prins în cleștele paradigmei marxiste. La fel, un gânditor de o scăpărătoare inteligență și o mare sinceritate precum Henri Wald. Făcut din altă plămadă, Sorin Toma a fost ceea ce se numea un „ostaș credincios” până când partidul l-a mazilit. Subit, a descoperit racilele sistemului. Dogmatismul său era unul ontologic. N-a avut nici măcar umorul (lugubru) al prietenului său de-o viață, Leonte Răutu.


Mulți dintre artizanii dictaturii ideologice au refuzat să vorbească despre acele vremuri întunecate. Groparul filosofiei românești care a fost C. I. Gulian nu a avut regrete, nu a scris niciun rând în care să se întrebe cum a putut să se prostitueze definitiv și irecuperabil. Alții și-au refăcut biografiile pentru a poza în inocenți apărători ai valorilor naționale amenințate de cominterniștii gen Ofelia Manole, N. Moraru și Roller. Pe Pavel Țugui, activist dur, care încearcă să se prezinte drept un fel de mare liberal în Direcția Propaganda și Cultură a lui Leonte Răutu, pe care, vezi Doamne, l-ar fi sfidat, l-a veștejit cu ani în urmă regretatul Mircea Zaciu. Despre memoriile unor Dumitru Popescu și Paul Niculescu-Mizil, passons…


După ce trăise în schizofrenia minciunii totalitare, Paul Cornea a ales să trăiască în adevăr. Fără gesturi eroice, dar, în mod cert, fără abdicări penibile de la ceea ce îi apărea drept verticalitate. El și-a recucerit onoarea și a înțeles să o apere împotriva intruziunilor unui politic distructiv. A renunțat la sofismele cinice ale „rațiunii dialectice”. L-am comparat cu Mihai Șora și nu cred că am greșit. Cărturari umaniști și spirite liberale, cei doi știu unde duce divinizarea Istoriei. Când unii continuă să se excite la discursuri salvaționiste și să exalte colectivisme de varii culori ideologice, Paul Cornea și Mihai Șora apără drepturile individualității de a nu accepta dictatul niciunei instanțe care pretinde că deține cheia fericirii universale.