Companiile din România anticipează creşterea impactului reglementărilor în zona economiei circulare (studiu)
Peste două treimi (67%) dintre companiile active în România se aşteaptă la creşterea impactului reglementărilor în zona economiei circulare, iar comunicarea transparentă şi informarea stakeholderilor apar în topul priorităţilor tranziţiei, relevă un studiu de specialitate, publicat miercuri de Deloitte.Conform cercetării intitulată “Economia circulară. Percepţia şi stadiul implementării în România 2024”, şase din zece companii (59%) declară că au elaborat sau au în lucru într-o fază avansată o strategie de profil, care include măsuri diverse, de la cele cu caracter general, aşa cum sunt tranziţia energetică (80%) şi măsurarea emisiilor (62%), până la cele specifice economiei circulare, ca măsuri în vederea prelungirii ciclului de viaţă al produselor (53%), ambalajele şi provenienţa materiilor prime (49%), optimizarea folosirii resurselor (46%) sau ecodesign (39%).
Pe de altă parte, comunicarea, informarea şi “educarea” stakeholderilor – de la angajaţi şi furnizori, până la consumatorul final – apar anul acesta în topul priorităţilor strategiilor de tranziţie, potrivit studiului.În ceea ce priveşte planurile de investiţii în vederea tranziţiei către modelul economic circular, reducerea cantităţii de ambalaje şi a deşeurilor provenite din ambalaje (67%) şi optimizarea proceselor tehnologice în vederea creşterii viabilităţii materiilor prime (67%) conduc lista de priorităţi, urmate de crearea de sisteme de recuperare a ambalajelor în vederea reutilizării (51%) şi reducerea utilizării plasticului (44%). Totodată, activităţile de cercetare-dezvoltare, inovare şi ecodesign, care constituie, de fapt, punctul de plecare în transformarea durabilă a modului de a produce şi a vinde, sunt relevante în planurile de investiţii a mai puţin de patru din zece respondenţi. Potrivit sursei citate, sursele de finanţare la care apelează companiile sunt diverse şi complementare, de la surse proprii, menţionate de către 70% dintre respondenţi, la finanţări UE (27%), private equity (22%) şi împrumuturi bancare (15%). Referitor la aşteptările legate de modul cum ar trebui să evolueze în viitor instrumentele de sprijin de stat în domeniul economiei circulare, respondenţii au menţionat în primul rând debirocratizarea procedurilor (66%) şi diversificarea instrumentelor (65%), precum şi creşterea valorii instrumentelor actuale (28%). De asemenea, peste jumătate dintre participanţii la studiu (57%) au accentuat importanţa instruirii specifice a angajaţilor prin programe de training adaptate profilului lor de activitate, care să detalieze concepte precum amprenta de mediu a afacerii, eficienţa energetică, viabilitatea resurselor etc. Din perspectiva lanţurilor de aprovizionare, mai puţin de jumătate (46%) dintre respondenţi au implementat o procedură de evaluare a furnizorilor din punctul de vedere al îndeplinirii criteriilor de sustenabilitate. Dintre aceştia, 69% au afirmat că au inclus în procedură şi criterii specifice economiei circulare. Studiul Deloitte “Economia circulară. Percepţia şi stadiul implementării în România 2024” a fost realizat pe baza unui sondaj în rândul a aproximativ o sută de companii de pe piaţa locală, afaceri antreprenoriale sau filiale ale corporaţiilor multinaţionale, predominant din industria producătoare şi din sectorul serviciilor, precum şi din retail, bunuri de consum, energie, construcţii, agricultură, industria farmaceutică.