ru24.pro
World News in Romanian
Ноябрь
2024
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25
26
27
28
29
30

(video) Ziua Națională fără Tutun: 30% dintre locuitorii Republicii Moldova sunt fumători activi

0
Timpul 

Republica Moldova se confruntă cu o rată alarmantă a fumatului activ – o persoană din trei fumează, în timp ce media Uniunii Europene este de sub 20% din populație. În același timp, anual, în țară se înregistrează peste 6000 de decese din cauza consumului de tutun și expunerii la fumul de tutun. Fumatul omoară în special prin cancer pulmonar și prin boli cardiovasculare. Drept urmare, speranța de viață a fumătorilor este cu 10 ani mai redusă comparativ cu cea a nefumătorilor.

Începând cu anul 2015, autoritățile au implementat mai multe măsuri pentru a reduce rata fumatului. Printre acestea se numără:

  • Interzicerea fumatului în toate localurile publice, inclusiv cafenele și restaurante.
  • Interzicerea țigaretelor cu arome care atrag în special tinerii.
  • Afișarea unor imagini explicite despre consecințele fumatului pe ambalajele produselor din tutun.
  • Eliminarea produselor de tutun de pe rafturile magazinelor, pentru a descuraja promovarea lor vizuală.

Cu toate acestea, statisticile arată că rata fumătorilor continuă să crească în Moldova. Studiul STEPS, realizat de Ministerul Sănătății în colaborare cu Organizația Mondială a Sănătății, evidențiază o creștere de la 25.3% în 2013, la 27.6% în 2021. 

Datele studiului mai arată că televiziunea a fost identificată drept principala sursă media (menționată de 70 % din populație), care oferă informații despre pericolele fumatului și încurajează oamenii să renunțe la acest viciu. Promovarea sau publicitatea țigărilor a fost observată de mai puțin de 1% din populație. De asemenea, nouă din 10 fumători (91,6%) au observat avertismentele de sănătate de pe pachetele de țigări, însă doar 38,9% dintre aceștia s-au gândit să renunțe la fumat. Am întrebat și noi mai mulți fumători dacă aceste imagini i-ar determina să lase fumatul. Iată ce ne-au răspuns. 

„Eu înțeleg foarte bine pentru ce au fost puse aceste imagini pe pachetele de țigări, dar nu au niciun impact asupra mea.”

„90 la sută cred că nu ajută aceste pictograme. Asupra mea, de exemplu, nu au absolut nicio influență.” 

„Cred că un anumit procent dintre fumători sunt afectați de aceste imagini, dar nu cred că ele sunt eficiente în a-i determina să renunțe la fumat.” 

În timp ce unii afirmă că nu intenționează să renunțe la fumat, alții consideră că starea de sănătate i-ar putea motiva să facă acest lucru.

„Eu înțeleg că fumatul nu face bine organismului meu și peste vreo zece ani o să simt acest lucru, dar deocamdată nu mă doare nimic și nu sunt motivat să renunț”.

„Deocamdată, nu planific să las fumatul, dar dacă va veni acea zi, cred că o să aleg o metodă care să-mi permită să nu trec printr-un stres atât de mare”. 

O altă metodă eficientă de a renunța la țigări, în viziunea fumătorilor, ar fi tratamentul medicamentos, precum substituția nicotinică. Totuși, aceștia menționează că accesul la astfel de produse este limitat și că ar avea nevoie de mai multe informații despre acestea. 

„Cunosc oameni care au reușit să lase fumatul cu ajutorul pastilelor. Știu că există plasturi, pastile, gume de mestecat cu nicotină, dar nu am auzit să fie în vânzare la noi și cred că lumea nu este suficient de informată la acest subiect.”„Pastilele ar putea să mă ajute, dar sunt cu multe contraindicații. Astfel, cred că plasturii ar fi o opțiune mai bună și aș apela la această metodă.”

Sursa Unimedia