ru24.pro
World News in Romanian
Август
2024

Mă simt ca într-un centru SPA, la recuperare medicală în Spitalul `Sfântul Sava`. Uit și că sunt bolnavă…

0
Timpul 

”În Spitalul de Recuperare Medicală ”Sfântul Sava”, eu mă simt ca într-un centru SPA. Când intri în cameră, există un mediu extrem de primitor, mă simt ca într-o cameră de hotel, nu ca într-un spital. Când intru în cameră, uit că sunt la recuperare medicală, uit că sunt bolnavă, uit că am o problemă și mă bucur de locul în care sunt, mă bucur de oamenii care sunt extraordinar de drăguți cu noi, pacienții.

Din cauza unor repetate accidentări, care n-au fost susținute de o recuperare medicală corespunzătoare, am fost imobilizată, pe parcursul mai multor luni. Nu am făcut ce trebuia după ce am ieșit din ghips, iar mușchii s-au atrofiat. Acum, sunt nevoită să lucrez de trei ori mai mult decât ar fi fost normal dacă aș fi lucrat la timpul potrivit. Din fericire, la Spitalul de Recuperare Medicală ”Sfântul Sava”, am nimerit unde trebuie, în final, căci am mai fost și în alte locuri. Aici se lucrează intensiv și există numeroase aparate care ajută recuperarea medicală, în cazul meu, cel puțin, este foarte importantă posturarea. Nu mai vorbesc despre echipă, care este excepțională: știu ce au de făcut, pentru că aici, la Spitalul ”Sfântul Sava”, spre deosebire de alte locuri, se lucrează cu cazuri grave, iar kinetoterapeuții au, astfel, experiență remarcabilă, fiind foarte bine pregătiți și fac față unor situații care, pe alții, cu mai puțină experiență, îi depășesc” – Maria, pacientă a Spitalului de Recuperare Medicală ”Sfântul Sava cel Sfințit”. În Spitalul de Recuperare Medicală ”Sfântul Sava” pachetele de recuperare medicală intensivă, în regim de internare, conțin exerciții efectuate 7 zile din 7, inclusiv pe perioada weekendului și a sărbătorilor legale.

Recuperarea medicală este asigurată pentru orice tip de afecțiune – recuperare ortopedică, recuperare respiratorie, recuperare neurologică, recuperare după AVC și după orice tip de intervenție chirurgicală. Programul intensiv de recuperare medicală include zilnic mai multe ședințe de kinetoterapie, ședințe de fizioterapie și masaj terapeutic, în funcție de diagnosticul și starea pacienților. Internarea se face în saloane cu 1,2 și 3 paturi. Sunt incluse 3 mese pe zi, cu hrană proaspăt preparată în bucătăria spitalului.
Spitalul de Recuperare Medicală ”Sfântul Sava”deține peste 180 de echipamente de ultimă generație, deosebit de performante în recuperarea medicală, unele în exclusivitate pentru România, pe care lucrează 40 de kinetoterapeuți și fizioterapeuți, angajați permanent. Supravegherea medicală este asigurată 24 ore/24, inclusiv prin monitorizare video și medic de gardă. În doar 6 ani de funcționare, Spitalul de Recuperare Medicală ”Sfântul Sava” a devenit un centru de excelență, cu peste 7500 de pacienți repuși pe picioare, mulți dintre aceștia fiind internați în stare gravă și cărora nu li se mai acorda nicio șansă de a mai putea merge vreodată. Date de contact ale Spitalului de Recuperare Medicală ”Sfântul Sava cel Sfințit”: 0724.021.090 | 0724.338.881 contact@spitalulsfantulsava.ro https://spitalulsfantulsava.ro/