ru24.pro
World News in Romanian
Май
2024

Este o mizerie umană ce a făcut Iohannis cu postul de profesor

0
Timpul 

Actorul și omul de televiziune Florin Călinescu a comentat în termeni duri, luni seară, la Antena 3, faptul că postul de profesor de fizică ocupat de președintele Klaus Iohannis în Sibiu a fost blocat pentru acesta timp de aproximativ 27 de ani.

Catedra de profesor de Fizică a președintelui Klaus Iohannis de la Colegiul Național „Samuel von Brukenthal” din Sibiu a devenit vacantă, după o perioadă de aproximativ 27 de ani în care postul a fost rezervat. Postul s-a eliberat pe 29 aprilie pentru că președintele României a depus cerere de pensionare, potrivit publicației locale Ora de Sibiu. Iohannis a fost profesor de fizică și inspector școlar în județul Sibiu înainte de a deveni primar al municipiului Sibiu, în anul 2000.

  • „Ultima poveste arată nimicnicia unui om, nu a unui președinte, nimicnicia unui om. Mă, să ții un post blocat 27 de ani, asta este o mizerie umană, o lipsă de colegialitate pentru profesori. Putea să întrebe la fiecare început de an școlar, ‘Dați, mă, postul’. El știe, sunt oameni care când știu totul pot să zică, ca Beatles, ‘Let it be’. Este inadmisibil câtă răutate are omul ăsta în el, câtă răutate are. Și știi de ce? Pentru că în societatea românească circulă o sintagmă – ‘Pentru că pot’. De ce ești rău? Pentru că pot. Și de ce ești bun? E greu să fii”, a comentat Florin Călinescu.

Călinescu deschide lista de candidați a Partidului Diaspora Unită la alegerile europarlamentare din 9 iunie. Dacă va avea succes la europarlamentare, Călinescu va candida și la prezidențiale.