ru24.pro
World News in Romanian
Июль
2024

Новости за 30.07.2024

Muzeele vor funcționa în baza unor noi prevederi

Noi.md 

Noțiunea de muzeu virtual a fost introdusă în legislație. Un proiect de lege care reglementează noi prevederi de funcționare a muzeelor pentru a asigura un grad mai înalt de protejare și valorificare a domeniului a fost examinat la ședința Comisiei cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media. Proiectul de modificare a Legii muzeelor urmează a fi propus Parlamentului spre adoptare

Valeriu Pleșca, candidat la alegerile prezidențialele din toamnă

Noi.md 

Biroul politic al Partidului Social Democrat European l-a desemnat pe fostul ministru al Apărării și fost deputat în Parlament, Valeriu Pleșca, drept candidat al formațiunii la alegerile prezidențiale din 20 octombrie 2024. Decizia a fost luată cu puțin timp în urmă, anunță sursele ZIUA. Valeriu Pleșca, în vîrstă de 65 de ani, a fost ministru al Apărării în perioada decembrie 2004 – iunie 20

Deconectări programate de lumină, pentru 31 iulie

Noi.md 

Pentru îmbunătățirea serviciilor prestate clienţilor, Î.C.S Premier Energy Distribution S.A. anunţă că pe 31 iulie, vor avea loc lucrări programate de întreținere, renovare și modernizare a rețelelor electrice pe adresele și în intervalele de timp indicate mai jos. 31.07.2024 Chişinău, sectorul Botanica: str. Hristo Botev 2, 9999 în intervalul de timp între 08:50-16:50 pentru lucrări

Sportiva Alisa Glinka a trăit un moment de neuitat la debutul său la Jocurile Olimpice

Noi.md 

Sportiva Alisa Glinka a trăit un moment de neuitat la debutul său la Jocurile Olimpice, impresionînd printr-un scor de 66.056 în proba de echitație, dresaj. Acest rezultat remarcabil i-a adus locul 9 în Grupa C, marcînd o încheiere emoționantă a participării sale la Olimpiada de la Paris 2024. Determinarea și eleganța sa au captivat inimile tuturor, lăsînd o amprentă de neșters în istoria co

Serviciile poștale vor fi îmbunătățite

Noi.md 

Executivul a votat modificările în cadrul normativ național a standardelor tehnice pentru serviciile poștale prestate de operatorul de stat și îmbunătățirea calității acestora. Proiectul prevede că Întreprinderea de Stat „Poșta Moldovei” urmează să respecte cerințele acestora, inclusiv în ceea ce privește: timpul de livrare a trimiterilor poștale; examinarea reclamațiilor în timp restrîns, în d

Parlamentul se va convoca în ultima ședință plenară din sesiunea de primăvară 

Noi.md 

Parlamentul Republicii Moldova se va convoca miercuri, 31 iulie, în ultima ședință plenară din sesiunea de primăvară 2024. Biroul permanent al Parlamentului a completat ordinea de zi a ședinței plenare. Deputații urmează să examineze 31 de proiecte de acte. În suplimentul ordinii de zi a fost inclusă ratificarea a două acorduri de asistență financiară acordată de Banca Mondială țării noastre. P

Olimpiada e în pericol? A fost emisă o avertizare de furtună în Paris

Noi.md 

Serviciul meteorologic al Franței a anunțat marți o avertizare de furtună în Paris și suburbiile sale, în contextul Jocurilor Olimpice din capitala Franței. Despre aceasta informează „Adevărul European” cu referire la Le Monde. {{760771}}Furtuni puternice, ploi abundente, grindină și fulgere sînt așteptate începînd cu ora locală 18:00, a declarat serviciul meteorologic. În plus față de co

Cum decurg lucrările de construcție a drumului de ocolire a orașului Vulcănești 

Noi.md 

Pe centura orașului Vulcănești se lucrează activ. Potrivit Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, acum drumarii aștern îmbrăcămintea rutieră de beton asfaltic, lucrează la consolidarea acostamentelor și a sistemului de evacuare a apelor pluviale. Pe cele două porțiuni ale centurii, lucrătorii construiesc pasajul subteran pentru trecerea agricolă și fac lucrările de artă la po

Consiliul municipal Chișinău a votat bugetul pentru anul 2024

Noi.md 

După șapte luni, Consiliul municipal Chișinău a votat astăzi bugetul pentru anul 2024, în primă lectură. {{760850}} Proiectul a fost votat în unanimitate de către toți cei 44 de consilieri prezenți la ședință, transmite IPN. Șefa Direcției generale finanțe, Olesea Pșenițchi, a declarată că sînt planificate venituri de 7,717 miliarde de lei, cu transferuri de la bugetul de stat î

De ce Moldova1 nu a procurat drepturile de a prezenta Jocurile Olimpice telespectatorilor săi?

Noi.md 

În ultimul timp, au apărut multe întrebări cu privire la difuzarea Jocurilor Olimpice la televiziunea națională din Moldova. În special, cetățenii și amatorii de sport se întreabă de ce postul public de televiziune M1, finanțat din impozitele cetățenilor, nu a achiziționat drepturile de a transmite în direct competițiile olimpice. Șeful Teleradio-Moldova, Vlad Țurcanu, a explicat că drepturile