ru24.pro
World News
Октябрь
2024

Tehnică revoluţionară minim invazivă, pentru evaluarea şi tratarea leziunilor din interiorul articulaţiilor, la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti

0
Timpul 

O tehnică revoluţionară minim invazivă pentru evaluarea şi tratarea leziunilor din interiorul articulaţiilor este pusă ăn aplicare la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti. Artroscopia permite chirurgului ortoped o vizualizare mai detaliată a structurilor pe care le tratează, scăzând astfel durata de spitalizare, iar recuperarea este mai rapidă.

”Artroscopia reprezintă o intervenţie chirurgicală ortopedică minim-invazivă cu un scop diagnostic, cât şi terapeutic folosită în cadrul afecţiunilor articulare. Această procedură înlocuieşte cu succes în mare parte intervenţiile invazive. Comparativ cu intervenţiile clasice, deschise, artroscopia permite chirurgului ortoped o vizualizare mai detaliată a structurilor pe care le tratează, scăzând astfel durata de spitalizare, iar recuperarea este mai rapidă”, au transmis, marţi, reprezentanţii Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti, informează NEWS.RO. Instituţia a primit recent un artroscop de ultimă generaţie. ”Aparatură de înaltă performanţă, cum este cazul acestui artroscop, înseamnă mai puţine zile de spitalizare. Datorită artroscopiei se pot diagnostica şi rezolva multiple probleme de la nivelul articulaţiilor. Prin vizualizarea în cele mai mici detalii a articulaţiei, avem posibilitatea de a stabili un diagnostic corect şi de a trata corespunzător leziunile intraarticulare. Intervenţia chirurgicală minim invazivă necesită spitalizare de scurtă durată şi recuperare funcţională mult mai rapidă decât presupune chirurgia deschisă”, a declarat prof. Cătălin Cîrstoiu, managerul Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti. Medicii specialişti apreciază că, faţă de procedura clasică, artroscopia are multiple avantaje, cum ar fi: mai puţină durere după operaţie, accelerează recuperarea mobilităţii, durată redusă de spitalizare, deci un timp mai rapid de vindecare, un risc mai mic de infecţie şi de apariţie a vreunei complicaţii. ”Cel mai important este că pacientul poate reveni la activităţile normale într-un timp mult mai scurt”, a afirmat dr. Adrian Cursaru, medic primar ortoped