ru24.pro
World News
Сентябрь
2024

Membrele paralizate în urma unor afecțiuni cerebrale pot redeveni funcționale cu ajutorul unor echipamente inovative

0
Timpul 

După accidente vascular cerebrale (AVC), pacienții îți pot pierde mobilitatea membrelor superioare și inferioare. Intervențiile chirurgicale efectuate după AVC, pentru a înlătura sângele acumulat în cutia craniană prin spargerea vaselor și care pune presiune pe structurile neuronale, nu asigură și revenirea la o viață normală a pacientului. Sunt necesare perioade lungi de recuperare medicală, astfel încât pacientul să poată reveni la stadiul de a se descurca singur. Pentru ca șansele de recuperare să fie cât mai mari, procedurile trebuie să înceapă cât mai curând posibil după intervenția chirurgicală.

În Spitalul de Recuperare Medicală ”Sfântul Sava”, sunt internați pacienți în stare gravă și foarte gravă, unii chiar și la 48 de ore după anumite intervenții chirurgicale, și care încep recuperarea medicală pasivă, după modelul clinicilor din străinătate. Recuperarea medicală pasivă începe chiar din salonul de tip ATI, la patul pacientului, fără să implice efort fizic din partea acestuia, ci doar folosind echipamente performante, de ultimă generație. Spre exemplu, echipamentul BIONESS este un echipament medical inovativ, care în Occident este des întâlnit în secțiile de terapie intensivă. Este folosit tocmai pentru recuperarea medicală timpurie a pacienților, chiar înainte ca aceștia să poată conștientiza că ar putea face mișcări ale brațului paralizat. Acest echipament funcționează prin stimularea electrică a mâinii, realizând flexia, extensia și mișcarea mâinii, fără niciun fel de efort din partea pacientului. Un pacient care dobândește paralizia în urma unui AVC, nu mai poate coordona deloc membrele afectate. În locul pacientului, o face acest echipament, care ajută creierul să redobândească informațiile de coordonare pe care le-a pierdut în timpul AVC, prin distrugerea celulelor nervoase. ”BIONESS stimulează electric funcțional și neuromuscular membrele superioare. Specialiștii kinetoterapeuți decid ce program de stimulare folosesc, ei putând seta intensitatea. Tot antrenamentul se realizează în deplină siguranță pentru pacientul ce trebuie recuperat, fără să-l solicite în niciun fel. BIONESS ne ajută mult în recuperarea mai rapidă a pacienților, prin îmbunătățirea funcțiilor mâinii și a amplitudinii de mișcare, în cazul pacienților cu hemiplagie cauzată de un atac vascular cerebral sau paraliziei membrelor superioare din cauza lezării vertebrei C5. Stimularea electrică neuromusculară previne atrofierea musculară din cauza inactivității, îmbunătățește circulația sanguină locală, reducerea spasticității musculare și reeducă musculatura”, explică pentru Știri pe surse, Dr. Mihaela Nistor, director medical al Spitalului de Recuperare Medicală ”Sfântul Sava”.

Specialiștii în recuperare medicală din Spitalul Sfântul Sava au la dispoziție mai multe echipamente de ultimă generație, care au efecte vizibile în scurt timp asupra pacienților, precum Thera Trainer, electroterapia cu curenți Trabert, galvanic și diadinamic, terapia cu ultrasunete, laserterapia, magnetoterapia, regeneratorul TECAR, electroterapie cu curenți stereodinamici, curenți de înaltă frecvență, electroterapie skanlab, termoterapie, terapie cu lumină Bioptron etc. Spitalul de recuperare medicală, în fapt, un centru de excelență în domeniu, singurul din România construit de la zero, după standarde europene, are în dotare peste 150 de echipamente de ultimă generație, multe dintre acestea regasindu-se aici în premieră pentru România. Așa este și echipamentul medical inovativ pentru recuperarea mersului, tot prin stimulare electrică funcțională (FES ). Aceste sisteme sunt foarte ușor de purtat de către pacienți, având forma unor orteze, dar cu funcții de contractare a mușchilor prin impulsuri electrice. Nu au fire și nu incomodează pacienții, putând fi folosite încă de pe patul de Terapie Intensivă, astfel încât recuperarea medicală să fie timpurie, deci mai eficientă.
Spitalul de Recuperare Medicală ”Sfântul Sava” deține una dintre cele mai mari capacități de fizioterapie din România.  Este un centru medical multidisciplinar, cu o echipă formată din 180 de medici, asistenți medicali, specialiști în kineto și fizioterapie, infirmieri și personal nemedical. Are 118 paturi avizate, ambulanțe de transport pacienți și o ambulanță tip C, cu echipamente și personal specializat în intervenții de urgență și resuscitare. Numărul atât de mare de specialiști raportat la numărul maxim de pacienți care pot fi internați simultan face ca atenția pe care o primește fiecare persoană internată să fie la limite maxime. Spitalul ”Sfântul Sava” acordă servicii medicale de monitorizare permanentă a funcțiilor vitale ale pacienților, în regim de terapie intensivă, în care pacienții pot fi internați la scurt timp după intervențiile chirurgicale, fără riscuri de contaminare cu virusuri sau fungi, precum în spitalele vechi. Date de contact ale Spitalului de Recuperare Medicală Sfântul Sava: 0724.021.090 | 0724.338.881 contact@spitalulsfantulsava.ro https://spitalulsfantulsava.ro/ https://spitalulsfantulsava.ro/recuperare-medicala/ http://spitalulsfantulsava.ro/kinetoterapie/ https://spitalulsfantulsava.ro/fizioterapie/ https://spitalulsfantulsava.ro/ingrijiri-paliative/