ru24.pro
World News
Август
2024

Maduro face ‘curățenie’ după alegeri

0
Timpul 

Venezuela numără în prezent 1.780 de “deţinuţi politici”, un număr care a explodat după alegerile prezidenţiale contestate de pe 28 iulie, a denunţat miercuri organizaţia de apărare a drepturilor omului Foro Penal, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Potrivit acestui ONG, Venezuela număra 199 de “deţinuţi politici” înainte de 28 iulie, dar numărul lor a crescut cu 1.581 după valul de arestări care a urmat realegerii controversate a lui Nicolas Maduro şi protestelor opoziţiei.

A doua zi după anunţarea realegerii lui Maduro, manifestaţii spontane s-au soldat cu 27 de morţi şi 192 de răniţi, iar circa 2.400 de persoane au fost arestate, potrivit datelor oficiale.

“Am înregistrat (…) cel mai mare număr de deţinuţi politici pe care l-a cunoscut Venezuela, cel puţin de la începutul secolului al XXI-lea”, a afirmat Foro Penal pe reţeaua de socializare X.

Maduro a fost proclamat învingător cu 52% din voturi de Consiliul naţional electoral (CNE), care nu a făcut totuşi publice procesele verbale ale birourilor de vot. Opoziţia, care a prezentat procesele verbale furnizate de observatorii săi, afirmă că Edmundo Gonzalez Urrutia, candidatul său, a obţinut peste 60% din voturi.

Opoziţia a denunţat o “escaladare represivă”, în timp ce guvernul i-a acuzat pe liderii acesteia de incitare la violenţă şi a promis să-i arunce în închisoare. Parchetul l-a convocat pe Gonzalez Urrutia în două rânduri, dar opozantul nu s-a prezentat.