ru24.pro
World News in Romanian
Ноябрь
2024

Armata cere cetăţenilor săi strămutaţi să aștepte înainte de a se întoarce acasă după încetarea focului

0
Timpul 

Armata libaneză a cerut miercuri cetăţenilor săi strămutaţi să aştepte înainte de a se întoarce la locuinţele lor din satele şi oraşele pe care soldaţii israelieni le-au invadat în timp ce aşteaptă retragerea acestora ca urmare a acordului de încetare a focului, care a intrat în vigoare miercuri, conform EFE, informează Agerpres.

“Comandamentul armatei solicită cetăţenilor să aştepte să se întoarcă în satele şi oraşele în care forţele inamice israeliene au pătruns până la retragerea acestora în conformitate cu acordul de încetare a focului şi subliniază importanţa aderării la liniile directoare ale unităţilor militare dislocate în zonă pentru a le păstra securitatea”, a indicat instituţia militară într-un comunicat.

Încetarea focului dintre Israel şi gruparea şiită libaneză Hezbollah prevede că armata libaneză îşi desfăşoară soldaţii în zonele în care membrii formaţiunii armate au fost prezenţi în sudul Libanului în cele 60 de zile de armistiţiu, perioadă în care trupele israeliene se vor retrage din zonele ocupate.

Odată cu intrarea în vigoare a încetării focului la ora locală 4:00 (2:00 GMT), soldaţii iau “măsurile necesare pentru a finaliza desfăşurarea în sud, aşa cum a fost dispus de guvernul Libanului şi pentru a-şi îndeplini sarcinile în coordonare cu Forţa Interimară a Naţiunilor Unite în Liban (UNIFIL) în cadrul rezoluţiei 1701” a ONU, care a pus capăt războiului dintre Israel şi Hezbollah în 2006.

În nota sa, armata a cerut, de asemenea, locuitorilor care se întorc în alte zone “să acţioneze cu prudenţă şi să se ferească de muniţiile neexplodate şi obiectele suspecte lăsate de inamicul israelian şi să apeleze la camera de operaţiuni a comandamentului armatei pentru a raporta despre acestea”.

Acordul de încetare a focului de 60 de zile între Israel şi Hezbollah, în care SUA şi Franţa vor acţiona ca garanţi, constă în trei etape: un armistiţiu iniţial, care va fi urmat de retragerea forţelor grupării şiite libaneze la nord de râul Litani; retragerea completă a trupelor israeliene din sudul Libanului în termen de 60 de zile; negocieri între cele două ţări pentru delimitarea frontierei, care corespunde în prezent unei linii trasate de ONU după războiul din 2006.

La scurt timp după intrarea în vigoare a acordului, armata israeliană a avertizat că îşi menţine deocamdată desfăşurarea militară în sudul Libanului.

De la izbucnirea ostilităţilor între Israel şi Hezbollah pe 8 octombrie 2023, la o zi după începerea războiului din Fâşia Gaza între Israel şi Hamas, peste 3.800 de persoane au fost ucise şi peste 15.800 au fost rănite în atacurile israeliene din Liban.

Marea majoritate a morţilor, în jur de 3.100, s-au înregistrat de la începutul campaniei masive de bombardare a Israelului, pe 23 septembrie, care a afectat în principal comunităţile din sudul şi estul Libanului, precum şi suburbiile din sudul Beirutului, cunoscute sub numele de Dahye.

Violenţele au forţat peste 1,2 milioane de persoane din Liban să îşi părăsească locuinţele, dintre care peste jumătate au trecut graniţa în Siria, potrivit datelor furnizate de guvernul libanez.